Comunitatea surzilor este constituită din oameni care au pierderi de auz în diferite grade şi, deloc surprinzător, din oameni auzitori. Aceştia din urmă devin membri “de facto” fie pentru că s-au născut într-o familie de surzi, fie pentru că se identifică puternic cu această comunitate prin folosirea limbajului mimico-gestual şi prin intrarea în viaţa ei culturală.
Deşi răspândită printre auzitori, comunitatea surzilor are o coerenţă puternică şi simţul propriei identităţi. Cel mai important în contextul cumunităţii surzilor este faptul că ei au în comun moştenirea culturală, limba, experienţa de viaţă şi simţul identităţii.
În România, surzii sunt estimaţi la numărul de 30.000. Ca peste tot în lume, ei trăiesc printre auzitori, deşi nu au cu aceştia foarte multe contacte care să depăşească cadrul cotidian obişnuit. În acest fel, surzii sunt un paradox. Deşi sunt în mijlocul lumii, al tumultului oraşului şi al modernităţii, ei sunt singuri, neluaţi în seamă, consideraţi o povară de către Stat din cauza problemelor pe care le ridică „integrarea” lor în societate, adică normalizarea lor, sau, altfel spus, aducerea lor la acelaşi numitor cu auzitorii. arhiva video
Care este acest numitor comun? Comunicarea verbală, însuşirea culturii auzitorilor, încadrarea într-un loc de muncă. În acest sens, Statul este solicitat să aloce sume importante sistemului de educaţie specială şi alocaţiei de handicapat, pe lângă alte subvenţii.
Aceasta pentru că auzitorii şi Statul lor văd în surzi nişte handicapaţi sau cel mult un grup de handicapaţi.
Trebuie remarcat progresul literaturii de specialitate (de surdologie) de a se muta de la viziunea individuală – surdul handicapat – la cea socială – surzii, grup social.
Persoanele cu deficienţe de auz şi de vorbire sunt o categorie socială cu probleme mari de integrare în societate, din cauza handicapului auditiv.
Acest handicap aduce după sine mari lacune informaţionale şi culturale, din cauza dificultăţilor de percepţie şi comunicare.
Vocabularul unui surdo-mut este incomparabil mai sărac decât al unei persone auzitoare.
Limbajul mimico-gestual, specific membrilor acestei categorii sociale nu este un limbaj uşor accesibil persoanelor auzitoare, motiv pentru care comunicarea dintre surzi şi auzitori se face foarte greu.
Întrucat gesturile nu pot fi folosite decât între surzi sau între persoane care au acelaşi cod de comunicare, consider că este util ca tot mai multe persoane să cunoască acest cod.