1. Comunitatea persoanelor surde

Limbajul mimico-gestual este limbajul comunităţii de surzi. Evident, comuni­ta­tea surzilor este constituită din oameni care au o pierdere profundă de auz, de obicei de la naştere. Mai puţin evident probabil, ea include oameni cu grade diferite de pierdere de auz, ca de altfel, posibil, oameni fără nici un fel de pierdere, adică auzitori. Acest fel de oameni devin membri ai comunităţii surzilor fie pentru că s-au născut într-o familie de surzi, fie pentru că ei se identifică puternic cu această comunitate prin folosirea limba­jului ei şi prin intrarea în viaţa ei culturală. Comunitatea surzilor este răspândită printre auzitori, dar, nu mai puţin, are o puternică coerenţă şi simţul propriei identităţi. Deseori, calitatea de membri ai comunităţii este cel mai puternic liant simţit de membrii ei. Probabil că deja a devenit clar că termenul „surd” aşa cum este el folosit se referă mai mult la calitatea de membru al unei grupări lingvistice şi culturale particulare, decât se referă la condiţia fizică a surzeniei. În mod cert, cei mai mulţi membri ai comunităţii au pierderi de auz. Oricum, membrii nu au nici o idee despre natura sau întinderea surzeniei implicate. Aceasta nu este important în contextul comunităţii surzilor; ceea ce este mai important este faptul că surzii au în comun moştenirea culturală, limba, experienţa de viaţă şi simţul identităţii. De-a lungul acestui capitol va fi folosită convenţia de scriere „Surd” cu majuscula „S” cu referire la membrii comunităţii surzilor şi „surd” cu literă mică „s” cu referire la oamenii cu pierdere de auz. Bineînţeles, aceeaşi persoană poate fi văzută atât ca Surd cât şi ca surd, depinzând de perspectiva asumată. Cu toate că pot fi câteva dificultăţi în aplicarea acestor termeni, ei chiar furnizează un mod de concentrare asupra grupării lingvistice şi culturale a comunităţii Surzilor ca fiind distinctă de populaţia oamenilor care se întâmplă să aibă o pierdere de auz. Acest mod de a vedea pe Surzi şi viaţa lor este în contrast puternic cu modelul patologic tradiţional acceptat de specialiştii auzitori. Articolul neurolo­gului Oliver Sacks, despre propria descoperire a existenţei comunităţii Surzilor în SUA, furnizează o grăitoare investigaţie în interiorul ignoranţei care se poate afla în spatele unei astfel de abordări: „Înainte de a citi cartea lui Lane, eu i-am văzut pe cei câţiva pacienţi surzi aflaţi în îngrijirea mea numai în termeni medicali – ca «urechi bolnave» sau «afectaţi biologic». După ce am citit-o, am început să-i văd într-o lumină diferită, mai ales atunci când vedeam trei sau patru dintre ei făcând semne, plini de o intensitate, de o animaţie pe care eu nu am reuşit să o văd înainte. Numai atunci, am început să mă gândesc la ei nu ca la nişte surzi, ci ca la Surzi, membri ai unei comunităţi lingvistice diferite.” Alte grupuri au propagat mult mai activ abordarea patologică, văzând în oamenii Surzi nişte handicapaţi, afectaţi din punct de vedere intelectual şi inadecvaţi lingvistic. Văzându-i pe Surzi numai în contextul afectării, auzitorii, cu toţii, au eşuat prea des în recunoaşterea realităţii comunităţilor Surzilor.

 

 

 

Pentru a vizualiza cursul în întregime descarcă  aici