1. Definiția manipulării

Conform DEX, manipularea înseamnă a antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor; a influența opinia publică prin mass-media sau prin alte metode persuasive. (< fr. manipuler).

Ca efect al manipulării, persoana manipulată este determinată să realizeze lucruri pe care în mod normal nu le-ar face.

Conform Dicţionarului de Sociologie, manipularea reprezintă acţiunea de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate etc.) să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici ca persuasiunea, care distorsionează intenţionat adevărul, lăsând impresia libertăţii de gândire şi decizie.

Spre deosebire de influenţa de tipul convingerii raţionale, prin manipulare nu se urmăreşte înţelegerea mai profundă a situaţiei, ci inculcarea unei înţelegeri convenabile, recurgându-se la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât şi la apelul palierelor emoţionale sau non-raţionale. În cazul manipulării, intenţiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile celui manipulat.

 

 

 

Pentru a vizualiza cursul în întregime descarcă  aici